Consemnată în anii 1857-1859, când s-au stabilit grupuri de mocani veniți din părțile Făgăraşuluii și Muscelului, cărora li s-au adăugat alte grupuri de păstorii între anii 18644-1866, Amara este destinaţia ideală pentru veterani şi nu numai. Nămolul este cel care a transformat staţiunea într-un adevărat brand.
Lacul Amara
În anul 1887, savantul ieşean Petru Poni poposeşte în inima Bărăganului unde efectuează mai multe studii cu privire la apa din lac. El este cel care descoperă efectele curative ale lacului, precum şi ale nămolului sapropelic. care contin 40% substante organice si 41% substante minerale. Namolul extras din lac este sulfurat,Apele sunt cloruro-sodice şi magneziene, fiind indicate (la fel ca apele minerale, care sunt sulfuroase, bicarbonatate, sodice şi hipotone) pentru diferite afecţiuni. Apa lacului are un conţinut crescut de sulfat, clorura de sodiu si de magneziu.
Caracterele terapeutice ale lacului în comparație cu cele ale factorilor de cură din alte stațiuni balneare din țară au fost descoperite mai târziu (1936), până atunci populația din împrejurimi folosind în boli reumatice, empiric apa și nămolul. Doar după al Doilea Razboi Mondial, au fost ridicate construcții destinate turismului balnear și a fost amenajată plaja pe malul lacului Amara pentru băi de soare.
Factori naturali de cură: apa lacului pentru cura externă, apa minerală pentru cură internă, nămolul sapropeic din lac.
Tratament
Indicaţii terapeutice: afecțiuni ale aparatului locomotor: reumatismale, sechelare post-traumatice, neurologice periferice, afecțiuni ginecologice, afecțiuni dermatologice, boli profesionale, afecțiuni endocrine, cure de diureză, diateza urică, gută, litiazele urinare, diabetul zaharat.
Nu vin numai pensionari. Plaja e pregătită pentru orice tânăr, matur sau copil.
Staţiunea funcţionează pe tot timpul anului. Tratamentul balneoterapeutic este asigurat de cadre medicale specializate în baza de tratament dotată cu instalaţii pentru băi calde cu apă minerală, împachetări cu nămol, fizioterapie, sala de gimnastică.
Acest material publicistic este proprietatea HappyMed.tv și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol