Acupunctura s-a dovedit a fi eficace în tratarea adulţilor care acuză stări de greaţă şi vărsături, în atenuarea durerilor după vreo intervenţie chirurgicală sau după vreo şedinţă de chimioterapie, precum şi în diminuarea durerilor dentare post-operatorii. Acupunctura mai poate fi folositoare şi în alte situaţii. Pentru a fi definit mai precis rolul acupuncturii în domeniul îngrijirii sănătăţii mai sunt necesare cercetări aprofundate.
Ce este acupunctura?
Acupunctura este o componentă a sistemului medical chinezesc, cu o vechime de peste 2500 de ani. Teoria generală a acupuncturii se bazează pe premisa că există îndeobşte în corpul uman un fluxul de energie (Qi), esențial pentru sănătate. Boala apare când se întrerupe acest flux. Acupunctura corectează dezechilibrele prin stimularea cu ace a punctelor identificabile de la suprafaţa pielii. Practica acestei terapii în SUA a fost rară până la vizita președintelui Richard M. Nixon în China, în 1972, notează publicaţia medicenet.com. Din acel moment, a avut loc o explozie de interes în Statele Unite și Europa pentru aplicarea vechilor tehnici medicale orientale şi în medicina modernă. Acupunctura este o familie de proceduri care implică stimularea localizărilor anatomice din piele printr-o varietate de tehnici. Există o mulţime de abordări pentru a diagnostica si trata pacienţii prin acupunctură. Înainte de a practica noua-vechea tehnică, specialiştii studiază îndelung punctele de acupunctură.
Cum lucrează punctele de acupunctură?
O multitudine de studii pe animale și pe oameni au demonstrat că acupunctura poate provoca multiple răspunsuri biologice, care apar fie la nivel local, în apropierea locului de aplicare a acelor, fie la distanță, legătura fiind mediată în principal prin neuronii senzoriali din mai multe structuri ale sistemului nervos central. Acesta pot duce la activarea centrilor care afectează diferite sisteme fiziologice din creier precum și la periferie.
Acupuncturii i s-a demonstrat un important rol analgetic. Dovezi considerabile susțin afirmația că peptide opioide sunt eliberate în timpul şedinţelor de acupunctură și că efectele analgezice ale celei mai vechi practici medicale cunoscute sunt explicate, cel puțin parțial prin acțiunile lor. Practica a mai arătat că antagoniști, de tipul opioizilor, cum ar fi naloxona inversează efectele analgezice ale acupuncturii, astfel se întărește și mai mult această ipoteză. Stimularea prin acupunctura poate activa, de asemenea, hipotalamusul și glanda pituitară, rezultând un spectru larg de efecte sistemice. Modificarea câmpurilor neurotransmiţătoare, atât la nivel central cât și periferic, au fost documentate. Există de asemenea dovezi că acupunctura stimulează funcțiile sistemului imunitar. În ciuda eforturilor considerabile de a înţelege anatomia și fiziologia „punctelor de acupunctură,” definirea și caracterizarea acestor puncte rămâne controversată. Principalele concepte medicale tradiționale orientale, cum ar fi circulația Qi, sistemul de meridiane sunt dificil de conciliat cu informații biomedicale contemporane, dar continuă să joace un rol important în evaluarea pacienților și formularea de tratamente alternative.
Ce se întâmplă în timpul şedinţelor de acupunctură?
La început, practicianul vă va pune o serie de întrebări despre cum a apărut suferinţa şi ce simptome aveţi. Vă va chestiona privind starea generală de sănătate. După ce anamneza este gata, terapeutul va căuta locurile (numite puncte) pe corpul tău pentru a accesa cheia de deblocare a fluxului energetic. Fiecare dintre punctele de acupunctură se refera la anumite probleme de sănătate sau funcții ale corpului. Practicianul va căuta reperele clare ale corpului printre mușchi sau oase, astfel încât să poată plasa ace. După aceea, va introduce uşor acele. Unele pot fi plasate mai adânc decât altele, în funcție de ceea ce consideră terapeutul că este necesar pentru a restabili fluxul de Qi. Fiecare terapeut tratează diferit pacientul, dar în cele mai multe cazuri, tratamentul nu durează mai mult de 15 minute. Este posibil să vi se propună mai multe şedinte pentru a finaliza tratamentul.
Ce simţiţi?
Puteți simți o ușoară presiune, atunci când un ac intră în ţesut. Cei mai mulți oameni povestesc după prima experienţă că nu i-a durut. Zona poate furnica, simţi amorţeli, mâncărimi sau pot apărea uşoare inflamaţii. Terapeuţii consideră apariţia acestora drept semne că fluxul de energie este „animat”. După ce acul este plasat , specialistul poate rula acul ușor înainte sau înapoi. Uneori se folosesc curenţi electrici de slabă intensitate.
La ce foloseşte acupunctura?
Acupunctura poate da rezultalte în următoarele afecţiuni:
Şedinţele de recuperare după un Accident vascular cerebral, când pacienţii reînvaţă anumite deprinderi;
dureri de cap
crampe menstruale
dureri în cot
fibromialgia sau mai pe înţelesul tuturor sensibilitatea muşchilor şi a ţesuturilor moi.
dureri lombare
sindromul de tunel carpian
astmul
dureri dentare
Acupunctura poate suplini de multe ori analgeticele, atât de dure pentru stomac.
Acest material publicistic este proprietatea HappyMed.tv și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol