La Poşta din Piaţa Chibrit, o mamă îşi ceartă copila pentru că vrea să plece la protest. O alta îi dă dreptate. „Acolo sunt huligani şi drogaţi,” zice mama. Tânăra insistă. „Mami, mă fac de ruşine faţă de colegi. Toţi merg. Trebuie să schimbăm ceva.” „Nu schimbaţi, voi mucoşilor, nimic!”, conchide cea de vârsta muierilor de la Apaca. Îmi sare ţandăra. „Dacă, noi, alţi mucoşi, nu ieşeam în stradă în 1989, mai vorbeaţi despre libertate şi liberă circulaţie?” Ce am câştigat? Întreabă alta. Plec gândindu-mi răspunsurile, ce le voi împărtăşi în scris. Ajung la SNSPA. Aveam un curs. Tinerii cer să plece la proteste. Profesorii încuvinţează. Un fost consilier al lui Ion Iliescu îmi zâmbeşte şugubăţ. Pe timpuri eram în tabere adverse. Tăcem. Ştim că nu avem nimic de spus.
Ajuns la calculator, scriu cu revoltă. Lăsaţi, copiii să-şi aleagă viitorul. Noi am început o revoluţie. La vârsta tinerilor de azi nu citisem magistrala carte a Hannei Arendt: „Eichmann la Ierusalim” (Humanitas, 2007) – banalitatea răului. Credeam că furia noastră poate volatiliza dogma, dar nu ştiam că totalitarismul a fost posibil prin absenta reflecţiei, blocarea comportamentelor umane într-un conformism lipsit de imaginaţie morală. În cartea sa, Eichmann a devenit un eficient birocrat/organizator al asasinatului în masă, pentru că sistemul nu făcea distincţii dintre bine şi rău. Ideologia a jucat un rol puternic, pentru că exista o prea mare tăcere. A fost folosită de stăpânii inelelor ca un mijloc de hipnotizare a maselor, de atrofiere până la dispariţia a conştiinţei morale, ca mijloc de robire a celor slabi. Fascismul si comunismul au fost posibile prin cauterizarea dimensiunilor empatice ale socieţăţii. Ce frumos spunea Hannah Arendt. Ulterior, din „1984” am înţeles că Ministerul Adevărului era de fapt, Ministerul Minciunii.
Tinerii trebuie să ne continue idealurile. Nu am ieşit în Decembrie 1989 în stradă pentru ca impostorii tranziţiei să-şi croiască drum printre noi cu escorte şi coloane oficiale, nici ca sistemul să pună jug poporului român. Cei mai buni români sunt în străinătate pentru că noi nu am fost destul de puternici să ne opunem RĂULUI, să-i punem pe politicieni să ne slujească, nu să ne stăpânească. Am fost nevrednici de buni cu ei.
Scriind despre fascinanta lume a libertăţii, nu numai a Hannei Arendt, mai mulţi tineri îmi cer sfatul cum să facă un program al Pieţei. Le creionez câteva idei. Mă regăsesc în idealismul lor. O veche prietenă îmi spune că a visat că de Sf. Andrei vom avea Regele pe tron. Ce frumos. Visul este cel mai tonic pansament contra depresiei, din vise s-au răsculat mulţimi şi s-au realizat marile reforme ale lumii.
Nu ştiu cum o cheamă pe tânăra de la Poşta Chibrit, nici dacă a mai ieşit la proteste, dar mă simt împlinit că există o nouă generaţie de rebeli ai frumoasei şi entuziastei Românii.
Timpul vieţii e prea scurt. Noi, mucoşii, Duduie, am schimbat regimuri, am dat jos prim miniştri. Sunt mândru de copila domniei voastre. Mergem, prin ei, până la capăt.
P.S. În Decembrie 1989, eu mi-am găsit mama în Piaţa Operei din Timişoara. Mi-a spus că mai bine moare ea decât să-i fie ucişi elevii. În zece minute s-a deschis focul. După trei zile ne-am reîntâlnit acasă.
Acest material publicistic este proprietatea HappyMed.tv și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol
